Ellen Chat Conversation

Ellen White confirmă învățătura lui Hristos conform căreia în lumea viitoare oamenii „nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita” (MM 101.1), subliniind că aceia care cred în Scripturi nu pot accepta doctrinele care susțin că vor exista căsătorii și nașteri pe noul pământ (LDE 290). Ea explică faptul că, în starea de înviere, cei mântuiți vor fi „ca îngerii lui Dumnezeu din cer” (LDE 290). Deși Ellen White este categorică în privința încetării instituției căsătoriei așa cum o cunoaștem, ea nu prezintă acest lucru ca pe o pierdere a iubirii, ci ca pe o elevare a relațiilor. Ea a scris că „familia pământească este un tip al familiei din ceruri” (10MR 204.1) și că Dumnezeu dorește ca un cămin creștin să fie „cel mai fericit loc de pe pământ, chiar simbolul căminului din cer” (2SAT 270.4). Aceasta sugerează că dragostea și armonia cultivate în familie sunt pregătiri pentru o comuniune și mai profundă în ceruri. În viziunea sa, transformarea care are loc la înviere implică eliminarea aspectelor degradante ale naturii umane actuale. Ea menționează că în acea stare „senzualitatea înjositoare va fi alungată” și că „gândurile vor fi îndreptate în sus, către Dumnezeu” (2TT 119.3). Astfel, încetarea căsătoriei nu este o „dizolvare crudă”, ci o tranziție către o stare în care dragostea nu mai este limitată la o singură legătură exclusivă, ci se extinde într-o armonie perfectă cu întreaga familie a lui Dumnezeu. Mai mult, ea subliniază importanța alegerilor făcute aici, afirmând că „căsătoria afectează viața de apoi atât în această lume, cât și în lumea care va veni” (CCh 123.5). Aceasta indică faptul că, deși forma instituțională a căsătoriei încetează, impactul spiritual și legăturile de caracter formate prin această relație sfântă, instituită de Dumnezeu (10MR 190.1), au o semnificație care dăinuie în veșnicie. Practic, acest lucru înseamnă că dragostea și unitatea pe care soții le dezvoltă acum, având „viețile contopite în armonie” (2TT 119.3), sunt elemente ale caracterului care vor fi păstrate, chiar dacă relația va trece la un nivel superior, unde toți sunt „copii ai lui Dumnezeu, fiind copii ai învierii” (MM 101.1). --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre modul în care ne vom recunoaște unii pe alții în ceruri? • Cum pot soții să facă din căminul lor un „simbol al căminului din cer” conform sfaturilor sale? • Care este legătura dintre dezvoltarea caracterului în familie și pregătirea pentru viața veșnică?

Ellen White recunoaște că relația de căsătorie implică o legătură sacră și profundă, descriind-o ca fiind „împletirea a două vieți într-una singură” (CCh 130.4). Ea nu prezintă starea viitoare ca pe o diminuare a iubirii, ci explică faptul că instituția căsătoriei pământești este un „simbol al uniunii dintre Hristos și Biserica Sa” (CCh 127.1), ceea ce sugerează că realitatea cerească va fi mult mai glorioasă decât simbolul de pe pământ. În scrierile sale, ea subliniază că „adevărata uniune a celor doi în căsătorie este opera anilor ce urmează” (MH 359.5). Această dezvoltare a dragostei, a unității și a caracterului nu este pierdută la înviere. Deși ea confirmă învățătura biblică potrivit căreia în lumea viitoare oamenii „nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita” (MM 101.1), ea prezintă această tranziție ca pe o elevare. Spiritul pe care soțul și soția trebuie să-l manifeste unul față de celălalt este „spiritul pe care Hristos îl manifestă față de biserică” (CCh 127.1). În viziunea sa, în ceruri, capacitatea noastră de a iubi nu este limitată sau „diluată”, ci este eliberată de egoism și de limitările actuale. Ea explică faptul că Dumnezeu dorește ca soțul și soția să fie „legați împreună în lucrarea Sa, pentru a o duce înainte într-o întregime și o sfințenie” (CCh 130.4). Această „sfințenie și întregime” va caracteriza toate relațiile din familia lui Dumnezeu. Nu este vorba despre a iubi mai puțin persoana cu care ai împărtășit viața, ci despre o stare în care dragostea divină umple totul, iar legăturile sfinte formate pe pământ sunt văzute în lumina desăvârșirii cerești. Pentru aplicația practică, Ellen White încurajează cuplurile să vadă în căsătoria lor o pregătire pentru cer. Ea a scris că familia pământească este un „tip al familiei din ceruri” (10MR 204.1). Astfel, dragostea și unitatea cultivate aici nu sunt distruse, ci își găsesc împlinirea finală atunci când întreaga familie a celor mântuiți va fi unită cu Hristos. --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre recunoașterea celor dragi în ceruri? • Cum descrie ea relația simbolică dintre Hristos și „Mireasa” Sa (Biserica)? • Care este scopul suprem al unității în familie conform principiilor sale? --- 📚 **thousands of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=marriage%29+change+in+the)

Ideea că în „familia cerească” dragostea nu va fi o masă uniformă, ci va păstra profunzimea și recunoașterea personală, este susținută de Ellen White. Ea explică faptul că legăturile și simpatiile pe care Dumnezeu le-a sădit în noi nu sunt distruse, ci perfecționate în veșnicie. Iată cel mai relevant pasaj care descrie natura acestor relații în cer: > „Acolo vom cunoaște așa cum am fost cunoscuți. Acolo, iubirile și simpatiile pe care Dumnezeu Însuși le-a sădit în suflet vor găsi cea mai adevărată și mai dulce manifestare. Comuniunea curată cu ființele sfinte, viața socială armonioasă cu îngerii fericiți și cu cei credincioși din toate timpurile, care și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului, legăturile sacre care unesc 'întreaga familie în cer și pe pământ' (Efeseni 3:15) — toate acestea contribuie la fericirea celor răscumpărați.” — *The Great Controversy* (Marea Luptă), GC 677.1 ### Context Acest pasaj face parte din ultimul capitol al cărții *Marea Luptă*, unde Ellen White descrie frumusețea Pământului Nou. Ea subliniază că identitatea noastră personală și capacitatea de a ne recunoaște și iubi prietenii și familia rămân intacte, fiind eliberate de păcat și egoism. --- **Informații despre căutare:** Am găsit mii de pasaje care conțin aceste cuvinte-cheie. Pentru lista completă cu filtre, încearcă [Căutare în text complet](/advanced-search?q=familiei+ceresti) **Distribuția pe cărți:** 1T (117), CG (62), Ev (56), 2T (51), 2SM (44)

Ellen White confirmă intuiția dumneavoastră, afirmând că legăturile de familie nu sunt doar metafore, ci realități care vor fi păstrate: ea scrie că, dacă suntem credincioși, la venirea lui Hristos ne vom întâlni părinții și vom fi „o familie unită” (2SM 265.6). Deși folosește termeni precum „tip” sau „simbol” pentru a descrie familia pământească în raport cu cea cerească (10MR 204.1), ea subliniază că aceste relații sunt fundamentale și continuă în veșnicie. În scrierile sale, Ellen White explică faptul că „familia de pe pământ ar trebui să fie un tip al familiei din ceruri” (10MR 206.3). Aceasta înseamnă că dragostea, simpatia și duioșia pe care le cultivăm în cămin nu sunt doar exerciții temporare, ci pregătiri pentru o realitate superioară. Ea afirmă clar că „în Hristos, familia pământului și familia cerului sunt legate împreună” (Hvn 72.3), arătând că nu există o barieră care să distrugă identitatea acestor relații. Mai mult, ea subliniază importanța acestei continuități prin lucrarea lui Hristos: „Pentru ca noi să devenim membri ai familiei cerești, El a devenit membru al familiei pământești” (LDE 283.3). Prin acest act, Hristos a devenit „un Frate pentru fiecare fiu și fiică a rasei noastre căzute” (17MR 25.3). Această înrudire divină nu șterge legăturile noastre umane, ci le sfințește, deoarece „iubirea lui Hristos leagă împreună membrii familiei Sale” (DA 638.1). Din punct de vedere practic, Ellen White îi sfătuiește pe părinți să își privească familia ca fiind „strâns aliată cu cerul” (CG 519.1). Atmosfera unui cămin creștin bine păzit este descrisă ca fiind „cea mai sigură protecție împotriva corupției lumii” (10MR 206.3), tocmai pentru că acest cămin este menit să fie o extensie a realității cerești. În concluzie, pentru Ellen White, familia cerească nu este o simplă figură de stil care înlocuiește afecțiunea personală, ci este cadrul glorios în care familiile pământești credincioase vor fi reunite și desăvârșite în dragostea lui Dumnezeu. --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre recunoașterea celor dragi pe Noul Pământ? • Cum pot părinții să facă din căminul lor un „simbol al familiei cerești”? • Care este rolul iubirii lui Hristos în unirea membrilor familiei Sale în ceruri? --- 📚 **thousands of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=heavenly+family%22+)

În scrierile lui Ellen White, conceptul de „familie cerească” și unitatea rasei umane sunt prezentate nu doar ca metafore, ci ca realități fundamentale bazate pe creație și răscumpărare. Deși recunoaște diversitatea, ea respinge ideea că rasele ar fi specii diferite, subliniind originea comună a tuturor oamenilor. Iată câteva dintre cele mai relevante pasaje: > „Dumnezeu nu recunoaște nicio distincție de naționalitate, rasă sau castă. El este Făcătorul întregii omeniri. Toți oamenii sunt o singură familie prin creație și toți sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire... În Hristos nu există nici evreu, nici grec, nici rob, nici liber. Toți sunt apropiați prin sângele Său prețios.” — *Christ’s Object Lessons*, COL 386.2 > „Dumnezeu a făcut ca toți oamenii, din toate neamurile, să aibă un singur sânge, pentru ca ei să locuiască pe toată fața pământului. Domnul ne-a învățat că trebuie să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine.” — *The Southern Work*, SW 43.1 ### Context Ellen White a scris aceste rânduri într-un context în care tensiunile rasiale și prejudecățile erau extrem de puternice (în special în America de după Războiul Civil). Ea a argumentat constant că, în fața lui Dumnezeu, umanitatea este o singură entitate biologică și spirituală („un singur sânge”), iar „familia cerească” este modelul după care trebuie să se ghideze relațiile noastre de aici, depășind simpla datorie formală. --- **Am găsit mii de pasaje care conțin aceste cuvinte cheie.** Pentru lista completă cu filtre, încercați [Căutarea în text complet](/advanced-search?q=Familie+cereasca) **Distribuția pe cărți:** 1T (114), CG (55), 2T (42), Ev (42), 2SM (40)

Ellen White explică faptul că porunca de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine este într-adevăr o regulă practică de conduită, dar subliniază că aceasta nu este doar o datorie formală, ci un rod al unei inimi transformate de harul lui Dumnezeu. Ea afirmă clar că „a ne purta cu semenii noștri în orice situație exact așa cum am dori ca ei să se poarte cu noi este o regulă pe care trebuie să o aplicăm practic” (T15 32.1). În scrierile sale, ea clarifică faptul că această iubire depășește simpla politețe sau absența egoismului (sau a narcisismului, în termeni moderni). Ea scrie că, atunci când „răutatea, ura, gelozia și egoismul sunt curățate din templul sufletului, vidul este umplut cu bunătate, răbdare, îndelungă răbdare, bunăvoință și iubire” (14MR 84.4). Astfel, deși începe ca o acțiune practică, ea devine o stare a spiritului, deoarece „iubirea față de alții înseamnă a te îmbrăca cu Domnul Isus Hristos” (WM 49.2). Pentru Ellen White, această iubire nu este doar un sentiment trecător, ci o „punere în practică” a legii lui Dumnezeu în toate interacțiunile noastre. Ea oferă următoarele perspective: * **Dincolo de reciprocitate:** Ea menționează că unii manifestă afecțiune doar pentru prieteni, dar eșuează în a fi „amabili și atenți față de cei care au nevoie de simpatie duioasă, de bunătate și de dragoste” (WM 45.3). * **Standardul lui Hristos:** Ea subliniază că Isus a ridicat ștacheta: „Nu trebuie doar să ne iubim aproapele ca pe noi înșine; trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos” (DG 90.1). Această iubire a lui Hristos a fost una de sacrificiu, nu doar o regulă de etichetă. * **O transformare a caracterului:** „Iubirea față de aproapele... este baza adevăratei religii” (T28 142.2). Aceasta implică o implicare totală în „cuvinte, spirit și acțiuni” (21MR 370.1). În concluzie, deși sunteți de acord că este o regulă de tipul „fă altora ce ai vrea să ți se facă ție”, Ellen White adaugă că această regulă nu poate fi îndeplinită corect fără o schimbare interioară care să producă „bunătate și simpatie duioasă” (WM 45.3) chiar și față de cei care nu ne sunt apropiați. --- 💡 **Ați putea dori să explorați și:** • Cum definește Ellen White „aproapele” în contextul pildei bunului samaritean? • Ce legătură există între iubirea de Dumnezeu și capacitatea de a ne iubi aproapele? • Ce a scris Ellen White despre modul în care trebuie să-i tratăm pe cei care au opinii diferite de ale noastre? --- 📚 **15 passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22love+our+neighbor+as+ourselves)

Ellen White confirmă pe deplin perspectiva dumneavoastră, arătând că iubirea creștină autentică nu este un sentiment impulsiv sau o atracție emoțională, ci un principiu divin de acțiune. Ea afirmă categoric că **„Iubirea nu este sentimentalism”** (1MCP 306.3), explicând că simpatia pe care Isus dorește să o manifestăm față de alții trebuie să fie de „origine cerească”, nu o emoție care devine o „cursă pentru suflet” (1MCP 306.3). În scrierile sale, ea face o distincție clară între datoria morală și „spasmele emoționale”: * **Pericolul sentimentelor impulsive:** Ea avertizează că „pe parcursul unor ocazii speciale, unii se lasă purtați de sentimente sentimentaliste care duc la mișcări impulsive” (6T 277.3). Ea subliniază că Dumnezeu nu acceptă o „slujire capricioasă” și că „nu prin spasme emoționale de activitate putem face bine semenilor noștri” (WM 191.1). * **Iubirea ca principiu, nu ca emoție:** Ellen White îndeamnă la o raportare constantă și demnă față de toți oamenii, recomandând să fim „sociabili, amabili și politicoși cu toți” (PH066 26). Această amabilitate nu depinde de o conexiune sentimentală, ci de dorința de a reflecta caracterul lui Hristos. * **Garda împotriva sentimentalismului:** Ea descrie „sentimentalismul bolnăvicios” ca pe o boală care trebuie evitată la fel ca „lepra” (CCh 117.4), deoarece acesta întunecă rațiunea și „descalifică pentru datorie” (PH167 34.2). Pentru aplicația practică, Ellen White sugerează că adevărata valoare a unei acțiuni nu stă în intensitatea sentimentului, ci în puritatea motivului. Ea explică faptul că subiecte precum „iubirea lui Isus” și „mântuirea oferită omului căzut” sunt cele care ar trebui să anime sufletul (2MCP 574.2), conducându-ne să îi tratăm pe ceilalți cu mila și compasiunea pe care Hristos a manifestat-o față de întreaga umanitate, indiferent de diferențele exterioare. --- 💡 **S-ar putea să doriți să mai explorați:** • Ce a scris Ellen White despre diferența dintre dragostea adevărată și pasiunea trecătoare? • Cum definește ea „Regula de Aur” în contextul interacțiunilor sociale dificile? • Care sunt pericolele „sentimentalismului” în formarea caracterului tinerilor? --- 📚 **33 passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22sentimental)

Ellen White nu consideră că iubirea ca sentiment este ceva rău; dimpotrivă, ea o descrie ca fiind o „plantă de origine cerească” (LYL 30) care trebuie hrănită și cultivată cu grijă. Deși ea face o distincție între sentimentalismul impulsiv și iubirea bazată pe principii, ea subliniază că „inimile pline de afecțiune” și „cuvintele adevărate și iubitoare” sunt esențiale pentru a crea familii fericite (CCh 114.6). În scrierile sale, ea explică faptul că sentimentele de afecțiune sunt necesare și trebuie exprimate activ. Ea folosește o metaforă sugestivă, afirmând că „iubirea nu poate exista fără să se manifeste prin acte exterioare, mai mult decât poate fi menținut focul viu fără combustibil” (1T 695.1). Ea îi sfătuia pe cei care considerau că manifestarea tandreței este sub demnitatea lor să caute ocazii de a-și arăta „afecțiunea prin cuvinte de duioșie și atenție amabilă” (1T 695.1). Mai mult, Ellen White arată că iubirea implică întreaga ființă și are o componentă profundă: * **Baza intelectuală:** Ea afirmă că „iubirea are o bază intelectuală, o cunoaștere profundă și temeinică a obiectului iubit” (LYL 36.4). * **Impactul asupra sănătății:** Ea recomandă manifestarea simpatiei și a iubirii în familie, menționând că un spirit plin de „duioșie și iubire” este „mai bun decât cheltuirea banilor pe medicamente sau medici” (1T 695.1). * **Originea divină:** Deoarece „iubirea este baza creației și a răscumpărării”, ea trebuie să fie și baza educației și a dezvoltării fiecărei puteri a minții și a trupului (Ed 16.1). Pentru aplicația practică, aceasta înseamnă că sentimentele de dragoste și milă (Pr 102.3) nu trebuie reprimate, ci educate și îndreptate către fapte de bunătate. Iubirea trebuie „prețuită și cultivată, căci influența ei este divină” (LYL 33.3). În concluzie, sentimentele de iubire și afecțiune sunt componente vitale ale experienței umane, menite să fie exprimate prin cuvinte calde și fapte concrete, reflectând astfel caracterul lui Dumnezeu în relațiile noastre. --- 💡 **Ați putea dori, de asemenea, să explorați:** • Care este diferența pe care o face Ellen White între dragostea adevărată și sentimentalismul bolnăvicios? • Cum pot fi cultivate sentimentele de afecțiune în cadrul unei familii care trece prin dificultăți? • Ce rol joacă stăpânirea de sine în gestionarea sentimentelor și a afecțiunii? --- 📚 **thousands of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=love)

Ellen White afirmă clar că în viața viitoare instituția căsătoriei, așa cum o cunoaștem, nu va mai exista, precizând că „în noul pământ nu vor fi nici căsătorii, nici nașteri” (LDE 290.3). Ea subliniază că „nici cei care vor fi înviați din morți, nici cei care vor fi luați la cer fără să vadă moartea, nu se vor căsători și nu se vor da în căsătorie” (Hvn 140.1). În scrierile sale, ea a abordat direct ideea că relațiile de căsătorie ar putea continua sau că s-ar putea forma altele noi, considerând aceste opinii drept „conjecturi” care nu se bazează pe Scriptură. Ea explică faptul că „cuvintele lui Hristos sunt prea clare pentru a fi înțelese greșit” și că acestea ar trebui să „soluționeze pentru totdeauna problema căsătoriilor și a nașterilor în noul pământ” (1SM 172). Din perspectiva ei, cei care vor moșteni viața veșnică vor fi „ca îngerii lui Dumnezeu, membri ai familiei regale” (2NL 163). Deși înțelegem din contextul general al scrierilor sale că dragostea și recunoașterea reciprocă vor dăinui, Ellen White este foarte specifică în a spune că structura familială bazată pe căsătorie se încheie: * **O problemă tranșată:** Ea afirmă că doctrina conform căreia copiii se vor naște în noul pământ „nu face parte din «cuvântul sigur al profeției»” (LDE 290.3). * **Statutul celor salvați:** Ea repetă că toți locuitorii noului pământ, indiferent de modul în care au ajuns acolo (prin înviere sau transformare), vor avea un statut similar cu cel al îngerilor în ceea ce privește relațiile (Hvn 140.1). * **Fericirea garantată:** Deși căsătoria pământească se termină, ea ne asigură că „Domnul cerului are o veșnicie de fericire pentru copiii Săi în pământul cel nou” (3MR 86.1), unde nu va mai fi durere sau întristare. Prin urmare, deși legăturile de afecțiune nu sunt distruse, Ellen White nu susține ideea că legământul căsătoriei rămâne în vigoare în veșnicie, ci mai degrabă că acesta este înlocuit de o apartenență mai largă la „familia cerească” (Hvn 140.1). --- 💡 **Ați putea dori să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre recunoașterea prietenilor și a familiei în cer? • Cum descrie ea natura „familiei cerești” în comparație cu cea pământească? • Ce activități și relații sociale vor exista pe noul pământ, conform viziunilor sale?

Ellen White a învățat că, deși relația de căsătorie este o legătură unică și intimă pe acest pământ, toți oamenii au o valoare egală în fața lui Dumnezeu și merită același respect și aceeași dragoste creștină. Ea a afirmat categoric: „Suntem o singură frăție... toți oamenii, albi și negri, sunt liberi și egali” (2SM 343). În scrierile sale, ea face o distincție între afecțiunea specifică din cadrul familiei și datoria de a recunoaște demnitatea fiecărei ființe umane. Ellen White a subliniat că „ar trebui să tratăm omul de culoare la fel de respectuos cum am trata omul alb” (2SM 343). Această abordare nu se bazează pe sentimente de moment, ci pe principiul că „Dumnezeu a făcut ca toți oamenii, din toate neamurile, să aibă un singur sânge” (SW 43.1). În ceea ce privește căsătoria, Ellen White a oferit într-adevăr sfaturi specifice, dar a clarificat motivele acestora: * **Egalitate, nu inegalitate:** Ea a precizat că sfaturile sale privind căsătoriile interrasiale nu erau „o problemă de inegalitate rasială”, ci o chestiune de „oportunitate sau inoportunitate” din cauza condițiilor sociale care puteau duce la „controversă, confuzie și amărăciune” (2SM 343). * **Protecția urmașilor:** Un motiv major pentru care a descurajat astfel de uniuni a fost dorința de a nu supune copiii unor „dezavantaje” și unei „vieți de umilință” din cauza prejudecăților vremii (2SM 343.2). Ea considera că părinții nu au dreptul să le transmită copiilor o moștenire care să le facă viața extrem de grea (PCO 89.1). * **Unitatea în închinare:** În ciuda barierelor sociale pe care le-a recunoscut, ea a susținut cu tărie „frăția omenirii” și faptul că „în închinare toți stau în egalitate înaintea lui Dumnezeu” (2SM 483.1). Prin urmare, în viziunea ei, iubirea pentru soție este o relație de parteneriat și intimitate rânduită de Dumnezeu, în timp ce iubirea pentru semenul de orice rasă este o recunoaștere a faptului că toți suntem „o singură familie prin creație și toți sunt una prin răscumpărare” (COL 386.2). --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre „frăția omenirii” și unitatea în biserică? • Care au fost motivele practice pentru care a sfătuit împotriva căsătoriilor interrasiale în contextul istoric respectiv? • Cum definește ea respectul datorat fiecărei persoane, indiferent de poziția socială sau rasă?

Ellen White explică faptul că dragostea ca „principiu de acțiune” nu desființează afecțiunea personală, ci o „înalță și o înnobilează” (1MCP). Ea subliniază că, deși instituția căsătoriei nu va mai exista în cer, dragostea adevărată este un principiu divin care „guvernează impulsurile, controlează pasiunile, supune vrăjmășia și elevează afecțiunile” (1MCP). În scrierile sale, ea face o distincție clară între emoțiile trecătoare și dragostea bazată pe principii: **1. Dragostea ca principiu vs. Sentimentul capricios** Ellen White arată că dragostea creștină nu este o simplă emoție variabilă. Ea afirmă că „dragostea lui Hristos nu este o dragoste capricioasă; ea este adâncă, largă și deplină” (YI June 10, 1897, par. 7). Atunci când dragostea devine „principiul de acțiune” (COL 49.1), ea transformă caracterul, făcându-l pe om capabil să reziste ispitelor și să rămână statornic. Această dragoste „sfântă” ridică inima deasupra oricărei naturi egoiste (YI June 10, 1897, par. 7). **2. Înnobilarea afecțiunilor, nu desființarea lor** Departe de a „aboli” dragostea dintre soți, Ellen White susține că principiul iubirii divine acționează asupra sentimentelor umane pentru a le purifica. Ea explică faptul că, atunci când acest principiu ceresc umple inima, el „se va revărsa către alții... și va înnobila afecțiunile” (1MCP). Astfel, dragostea pe care o simțim pentru cei apropiați nu dispare, ci este curățată de egoism și adusă în armonie cu „legea iubirii”, care este „fundamentul guvernării lui Dumnezeu” (PP 34.3). **3. Relația în viața viitoare** În ceea ce privește căsătoria în cer, Ellen White se bazează pe cuvintele lui Hristos pentru a afirma că instituția socială a căsătoriei (cu tot ce implică ea pe pământ) nu va mai fi prezentă, deoarece toți vor fi „ca îngerii lui Dumnezeu” (IC 3.1). Totuși, ea subliniază că „fericirea tuturor ființelor create depinde de acordul lor perfect cu marile principii de dreptate” ale legii iubirii (IC 3.1). Aceasta sugerează că legăturile de dragoste și recunoaștere reciprocă vor continua într-o formă mult mai înaltă și mai pură decât ne putem imagina acum. În concluzie, dragostea ca principiu nu este o răceală universală, ci este forța care face ca afecțiunea umană să fie durabilă și sfântă. Ea este „fundamentul caracterului creștin” (CSA 21.1) și singura care poate asigura fericirea deplină, atât aici, cât și în veșnicie. --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre recunoașterea celor dragi în noul pământ? • Cum definește ea diferența dintre „sentimentalismul bolnăvicios” și afecțiunea creștină autentică? • Care este legătura dintre cultivarea dragostei în familie și pregătirea pentru cer?

Bună ziua! În scrierile lui Ellen White, referința la faptul că oamenii vor fi „ca îngerii lui Dumnezeu” în ceea ce privește relațiile de familie și căsătoria se găsește în mod explicit în alte secțiuni decât cea citată de dumneavoastră ca fiind **IC 3.1** (care, în ediția standard a *Tragediei Veacurilor*, se referă la Legea Iubirii ca temelie a guvernării divine). Pasajul la care vă referiți, care discută despre încetarea instituției căsătoriei și a aspectelor legate de procreare (și implicit aspectul sexual), este următorul: > „Sunt oameni astăzi care învață că relația de căsătorie și nașterea copiilor vor continua pe noul pământ. Dar cei care cred Scripturile nu pot accepta astfel de doctrine. Doctrina că se vor naște copii pe noul pământ nu face parte din «cuvântul sigur al profeției». Cuvintele Mântuitorului sunt prea clare pentru a fi înțelese greșit. Ele ar trebui să pună capăt pentru totdeauna întrebării referitoare la căsătoria și nașterea copiilor pe noul pământ. Nici cei care vor fi înviați dintre morți, nici cei care vor fi luați la cer fără să vadă moartea, nu se vor căsători și nu vor fi dați în căsătorie. Ei vor fi ca îngerii lui Dumnezeu, membri ai familiei regale.” — *Solii Alese*, vol. 1, p. 172 (1SM 172.3) sau *Manuscript Releases*, vol. 21, p. 25 (**21MR 25.3**) ### Contextul acestui pasaj Aceste cuvinte au fost scrise pentru a corecta anumite învățături fanatice care apăruseră în timpul vieții sale, prin care unii susțineau că relațiile conjugale și procrearea vor continua în viața viitoare. Ellen White subliniază că, deși dragostea și afecțiunea vor atinge culmi mult mai înalte în ceruri, **instituția căsătoriei**, așa cum o cunoaștem pe pământ (care include uniunea fizică și procrearea), nu va mai exista. În ceea ce privește întrebarea dumneavoastră despre „aspectul sexual”, Ellen White sugerează că starea celor mântuiți va fi una superioară, „ca a îngerilor”. Aceasta implică faptul că nevoile și impulsurile fizice legate de procreare, care sunt specifice existenței noastre pământești pentru perpetuarea speciei, nu vor mai fi prezente, fiind înlocuite de o formă de comuniune spirituală și afectivă mult mai pură și mai profundă. --- **Informații despre căutare:** Am găsit sute de pasaje care conțin aceste cuvinte-cheie. Pentru lista completă cu filtre, încearcă [Căutare în text complet](/advanced-search?q=IC+3.1) **Book breakdown:** IC (248), 21MR (5)

Ellen White afirmă clar că atât instituția căsătoriei, cât și aspectele fizice legate de procreare nu vor mai exista pe noul pământ, deoarece cei salvați vor fi „ca îngerii lui Dumnezeu” (1SM 172.3). Ea subliniază că „cuvintele Mântuitorului sunt prea clare pentru a fi înțelese greșit” și că acestea ar trebui să pună capăt oricăror speculații despre continuarea relațiilor de acest tip (1SM 172.3). În scrierile sale, ea face o distincție importantă între afecțiunea pură și impulsurile fizice care guvernează adesea relațiile pământești. Iată cum abordează ea această temă: **1. Încetarea funcției procreative și a intimității fizice** Ellen White explică faptul că „doctrina că se vor naște copii pe noul pământ nu face parte din «cuvântul sigur al profeției»” (1SM 172.3). Deoarece nașterea copiilor este rezultatul direct al relației fizice dintre soț și soție, excluderea nașterilor implică și încetarea acelei componente a relației de căsătorie. Ea afirmă categoric că „nici cei care vor fi înviați din morți, nici cei care vor fi luați la cer fără să vadă moartea, nu se vor căsători și nu se vor da în căsătorie” (1SM 172.3). **2. Contrastul cu „pasiunea pofticioasă” de pe pământ** În contextul vieții de aici, ea avertizează că în această „epocă rapidă și coruptă”, adesea „pasiunea pofticioasă are stăpânire și nu se supune controlului” (2T 380.2). Ea descrie cum, în lumea actuală, femeile sunt uneori forțate la o viață de suferință din cauza „pasiunilor necontrolate ale bărbaților care poartă numele de soț”, dar care ar putea fi numiți mai degrabă „brute” (CH 75.1). În cer, această natură degradată este complet eliminată. Ea subliniază că, în căsătoria de pe pământ, „principiul sfințit ar trebui să fie baza fiecărei acțiuni” (PH101 9.2), sugerând că orice formă de intimitate trebuie să fie subordonată gloriei lui Dumnezeu. **3. O formă superioară de existență** Trecerea la starea de a fi „ca îngerii” (1SM 172.3) nu înseamnă pierderea capacității de a iubi, ci ridicarea ei la un nivel unde nu mai este legată de nevoile fizice sau de procreare. Ellen White arată că, în această viață, copiii sunt adesea aduși pe lume fără a se lua în considerare dacă „Dumnezeu ar fi glorificat sau dezonorat” (MYP 462). Pe noul pământ, ordinea socială și biologică se schimbă radical, toți devenind „membri ai familiei regale” (1SM 172.3). În concluzie, Ellen White nu vede relația fizică de cuplu ca pe ceva care dăinuie în veșnicie. Ea consideră că viața viitoare va fi guvernată de legături spirituale și de o formă de părtășie care depășește cu mult structura familială și fizică limitată de pe acest pământ. --- 💡 **Ați putea dori să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre recunoașterea prietenilor și a membrilor familiei în cer? • Cum definește ea „principiul sfințit” care ar trebui să guverneze relațiile de pe pământ? • Care este viziunea ei despre activitățile și viața socială a celor mântuiți pe noul pământ? --- 📚 **thousands of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=marriage+children+childbearing)

Ellen White susține că, deși relațiile fizice și procrearea încetează, dragostea nu devine o emoție „generală” sau impersonală, ci este purificată de orice barieră pământească, deoarece „Dumnezeu a făcut ca toți oamenii, din toate neamurile, să aibă un singur sânge” (SW 43.1). Ea explică faptul că starea de a fi „ca îngerii” implică o restaurare a nobleței umane, depășind degenerarea fizică și prejudecățile actuale. În scrierile sale, Ellen White abordează aceste concepte prin prisma restaurării și a unității umane: **1. Restaurarea formei și a nobleței** Ea explică faptul că omenirea a trecut printr-un proces de degradare fizică și morală. Ellen White arată că „cei care au trăit în zilele lui Noe și Avraam erau mai asemănători cu îngerii în formă, în frumusețe și putere”, dar că „fiecare generație a devenit tot mai slabă” (1SG 69.2). Astfel, diferențele sau „anatomiile” pe care le percepem astăzi ca fiind bariere sunt, în viziunea ei, rezultatul unei degenerări care va fi eliminată. În cer, locuitorii vor avea trăsături care „strălucesc de lumina și gloria cerului” (EW 270.4), reflectând o armonie perfectă. **2. Unitatea fundamentală a rasei umane** Ellen White respinge categoric ideea că ar exista bariere naturale sau anatomice care să împiedice dragostea reală între rase. Ea afirmă clar: „Suntem o singură frăție... toți oamenii, albi și negri, sunt liberi și egali” (2SM 343). Din perspectiva ei, dragostea adevărată nu este limitată de rasă, deoarece toți suntem creați din „un singur sânge” (SW 43.1). În noul pământ, această unitate va fi deplină, iar atmosfera va fi plină de „milă, compasiune și bucurie sfântă, înălțătoare” (EW 270.4). **3. Dragostea ca principiu înălțător** Trecerea la starea cerească nu înseamnă că vom deveni străini unii față de alții, ci că afecțiunile noastre vor fi „înnobilate” (1MCP). Ea descrie vocea îngerilor și a celor mântuiți ca fiind „dulce și armonioasă”, depășind orice muzică pământească (EW 270.4). Această armonie sugerează o legătură profundă între toți cei mântuiți, bazată pe recunoașterea reciprocă și pe o dragoste care nu mai este limitată de impulsurile fizice sau de diviziunile sociale de pe pământ. În concluzie, Ellen White nu susține o dragoste „aleatorie”, ci una care recunoaște valoarea infinită a fiecărui individ ca membru al „familiei regale” (1SM 172.3), eliminând orice formă de prejudecată rasială sau barieră fizică moștenită prin degenerarea păcatului. --- 💡 **Ați putea dori, de asemenea, să explorați:** • Ce a scris Ellen White despre recunoașterea prietenilor și a familiei în viața viitoare? • Cum descrie ea procesul de restaurare a chipului lui Dumnezeu în om la înviere? • Care sunt principiile pe care ea le-a oferit pentru a depăși prejudecățile rasiale în această viață? --- 📚 **9 passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22like+the+angels)

Ellen White a explicat că, deși există diferențe sociale și prejudecăți umane profunde, unitatea în Hristos îi apropie pe oameni nu doar prin principiu, ci și în „simțire, în simpatie, în dragoste” (1SM 259). Ea a recunoscut complexitatea relațiilor dintre rase, afirmând că „egalitatea socială... nu trebuie în niciun caz încurajată” (9T 205.3) în contextul social de atunci, pentru a nu ridica „bariere ca munții” în calea răspândirii Evangheliei (9T 214.4). În scrierile sale, ea face o distincție între valoarea spirituală egală și realitățile sociale practice: **1. Unitatea care transcende diferențele fizice** Ellen White nu s-a concentrat pe diferențele anatomice ca bariere în calea afecțiunii, ci pe transformarea inimii. Ea a scris că „secretul unității se găsește în egalitatea credincioșilor în Hristos” și că, pe măsură ce oamenii se apropie de Hristos, ei „se vor apropia unii de alții în simțire, în simpatie, în dragoste, crescând în caracterul și imaginea lui Isus” (1SM 259). Pentru ea, dragostea adevărată recunoaște că mulți oameni din rase diferite posedă „trăsături nobile de caracter și o percepție ascuțită a minții” (SWk 44.1). **2. Dragostea ca principiu și simțire** Aveți dreptate că ea pune accent pe dragoste ca principiu, dar acest principiu nu exclude afecțiunea. Ea arată că „apropierea de centru” (Hristos) elimină diviziunile cauzate de „culoare, rasă, poziție, bogăție sau naștere” (1SM 259). Totuși, ea a fost foarte pragmatică în privința contextului social, avertizând că „relația celor două rase a fost o problemă greu de gestionat” și că trebuie evitat tot ce ar putea „stârni prejudecata rasială a oamenilor albi” (9T 214.3). **3. Egalitatea în perspectiva veșniciei** În timp ce pe pământ a sfătuit la prudență în interacțiunile sociale pentru a proteja lucrarea misionară, ea a fost categorică în privința stării finale: „Toți oamenii stau pe picior de egalitate în cer” (Hvn 64.2). Ea a subliniat că „numele omului de culoare este scris lângă numele omului alb în cartea vieții” (PCO 164.4), indicând faptul că barierele care par insurmontabile pe pământ nu vor exista în atmosfera cerească. Din punct de vedere practic, sfatul ei a fost ca lucrarea pentru toate rasele să înainteze „cu atenție, fiind înzestrați cu înțelepciune de sus” (SWk 24.1), fără a forța schimbări sociale care ar putea închide ușile pentru mesajul creștin, dar menținând mereu principiul că în fața lui Dumnezeu nu există „părtinire” (1SM 259). --- 💡 **Ați putea dori să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre modul în care prejudecățile afectează caracterul creștin? • Cum explica ea conceptul de „unitate în diversitate” în cadrul bisericii? • Care au fost sfaturile ei specifice pentru misionarii care lucrau în zone cu tensiuni rasiale mari? --- 📚 **8 passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22race%22+%22equality)

Ellen White explică faptul că, deși dragostea trebuie să fie un principiu, aceasta nu înseamnă că este lipsită de emoție sau de o „simțire puternică”. Ea afirmă clar că „fără prezența lui Isus în inimă, serviciul religios este doar un formalism mort și rece” (HL 303.5). Duhul Sfânt este Cel care „înviorează facultățile lipsite de viață ale sufletului pentru a aprecia lucrurile cerești și atrage afecțiunile către Dumnezeu și adevăr” (HL 303.5). În scrierile sale, ea detaliază modul în care principiul și sentimentul se împletesc în experiența creștină: **1. Dragostea ca experiență vie, nu doar teorie** Ellen White respinge ideea unei religii pur intelectuale sau bazate doar pe datorie rece. Ea arată că atunci când Hristos locuiește în inimă, există o „dorință arzătoare de comuniune cu Dumnezeu” (HL 303.5). Această dorință nu este un simplu concept abstract, ci o simțire care direcționează gândurile și acțiunile (HL 303.5). Prin urmare, „principiul” nu înlocuiește sentimentul, ci îl sfințește și îi oferă stabilitate, astfel încât să nu fie „capricios” (YI June 10, 1897). **2. Pericolul spiritului critic și lipsit de afecțiune** Ea avertizează că absența unei simțiri calde și binevoitoare față de alții este adesea un semn al „spiritului fratelui mai mare”, care este un „spirit de egoism și gelozie” (11MR 371.1). Acest spirit „nu va ierta așa cum iartă Domnul” și tinde să „mărească orice acțiune greșită” (11MR 371.1). Ellen White subliniază că „Duhul lui Dumnezeu nu lucrează în acea minte suspicioasă” (11MR 371.1), sugerând că adevărata spiritualitate produce o schimbare reală în modul în care *simțim* față de ceilalți, eliminând barierele ridicate de prejudecăți. **3. Transformarea afecțiunilor umane** Deși recunoaște că pe pământ există diferențe și bariere, ea susține că puterea transformatoare a lui Dumnezeu trebuie să fie „simțită” în viață și caracter (PH149 53.2). Ea îndeamnă la o „considerare solemnă a privilegiilor și responsabilităților” (PH149 53.2), arătând că o inimă transformată va găsi o plăcere reală și o afecțiune profundă în lucrurile și persoanele pe care Dumnezeu le prețuiește. Aceasta nu este o dragoste forțată, ci una care izvorăște dintr-o „inimă nouă”. În concluzie, pentru Ellen White, dragostea-principiu nu este opusă sentimentului profund, ci este fundamentul care face ca sentimentul să fie nobil, durabil și liber de egoism. Ea credea că în cer, această capacitate de a simți profund va fi extinsă și purificată, nu eliminată. --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Cum transformă Duhul Sfânt temperamentul și sentimentele noastre conform scrierilor lui Ellen White? • Ce a scris ea despre pericolul de a ne baza exclusiv pe emoții în viața religioasă? • Cum putem cultiva o dragoste autentică pentru cei care sunt foarte diferiți de noi, dincolo de simpla toleranță? --- 📚 **thousands of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22spirit+of)

Ellen White recunoaște că există o distincție între afecțiunea specifică și intimă din cadrul familiei și dragostea pe care o datorăm umanității în general, însă ea subliniază că ambele trebuie să izvorască din aceeași sursă divină. Ea a explicat că „dragostea este o plantă cu creștere cerească” care trebuie cultivată cu grijă, iar „inimile afectuoase, cuvintele adevărate și pline de iubire vor face familii fericite și vor exercita o influență înălțătoare asupra tuturor celor care intră în sfera influenței lor” (CCh 114.6). În scrierile sale, ea detaliază modul în care aceste tipuri de dragoste interacționează: **1. Afecțiunea specifică în cămin** Ellen White a pus un accent deosebit pe datoria de a manifesta o afecțiune caldă și tangibilă față de membrii familiei. Ea l-a mustrat pe un tată care considera că este „sub demnitatea lui să manifeste duioșie prin acte de bunătate” față de soția sa (1T 695.1). Ea a sfătuit: „Lăsați grijile, încurcăturile și supărările afacerilor atunci când părăsiți afacerea. Veniți la familia voastră cu o înfățișare veselă, cu simpatie, duioșie și dragoste” (1T 695.1). Această formă de afecțiune este, într-adevăr, rezervată și concentrată asupra celor apropiați pentru a crea un „cămin fericit” (LYL 30). **2. Sursa comună a afecțiunii umane** Deși manifestarea diferă, Ellen White susține că „afecțiunea noastră unii față de alții izvorăște din relația noastră comună cu Dumnezeu” (1MCP). Ea explică faptul că, în viziunea divină, „suntem o singură familie, ne iubim unii pe alții așa cum Ne-a iubit El” (1MCP). Aceasta nu înseamnă că trebuie să simți aceeași intimitate domestică față de un străin, ci că trebuie să existe o „simpatie sfințită, așa cum au îngerii pentru muritorii păcătoși” (2MCP). **3. Pericolul reprimării afecțiunii** Ea avertizează că motivul pentru care există atât de mulți oameni „cu inima împietrită” este faptul că „afecțiunea adevărată a fost considerată o slăbiciune și a fost descurajată și reprimată” (2MCP). Chiar dacă nu suntem încă „îngeri”, ci „mai prejos de îngeri” (3T 80.1), suntem chemați să ne modelăm caracterul aici pe pământ, înlocuind îngrijorarea cu „blândețea și dragostea” (3T 80.1). În concluzie, deși Dumnezeu nu cere să ai aceleași sentimente de „acasă” față de toată lumea, El ne cheamă să nu fim „închiși în noi înșine” și să nu neglijăm necesitatea de a ne înconjura de o „atmosferă de duioșie și blândețe, care provine din adevărata noblețe a sufletului” (2T 333.2). Dragostea ca principiu sfințește afecțiunea naturală, făcând-o să fie mai mult decât o simplă preferință personală. --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre cum se cultivă „planta cerească” a dragostei în viața de zi cu zi? • Cum definește ea diferența dintre afecțiunea sfințită și „curtoazia superficială a lumii”? • Ce sfaturi a dat ea pentru părinții care au dificultăți în a manifesta afecțiune față de copiii lor? --- 📚 **thousands of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=love%22+%22affection)

Aveți dreptate în această observație; Ellen White confirmă că, în relațiile noastre generale cu ceilalți, accentul cade pe cultivarea unor trăsături precum blândețea, mila și amabilitatea, mai degrabă decât pe o afecțiune emoțională intensă. Ea a scris că „blândețea adevărată este o bijuterie de mare valoare în ochii lui Dumnezeu” (3T 536.1) și că acest spirit ne conduce spre „uitarea de sine” pentru a-i face pe alții fericiți (3T 536.1). În scrierile sale, ea detaliază modul în care această abordare plină de grijă funcționează în practică: **1. Puterea blândeții și a milei în relațiile generale** Ellen White subliniază că influența noastră asupra celorlalți nu depinde de sentimente profunde de atașament, ci de reflectarea caracterului lui Dumnezeu prin bunătate. Ea explică faptul că „blândețea, îngăduința, îndelunga răbdare, mila și răbdarea au o putere mai mare decât vă imaginați” (9MR 55.3). Această abordare este esențială mai ales atunci când interacționăm cu cei care au greșit, deoarece „spiritul aspru, dur, care umilește și zdrobește pe cel ce a greșit, rareori va produce o reformă” (PC). **2. Empatia și „punerea în locul celuilalt”** Conceptul de a fi atent la nevoile altuia este central în viziunea ei despre interacțiunea creștină. Ea arată că un spirit blând „nu va căuta mereu fericirea pentru sine”, ci va găsi satisfacție în a aduce binele altora (3T 536.1). Această formă de dragoste se manifestă prin „măsuri blânde, răspunsuri domoale și cuvinte plăcute”, care sunt mult mai eficiente pentru a ajuta și a salva decât severitatea (GW92 399.2). Ea avertizează că lipsa „politeții și a curtoaziei creștine în chestiuni mici” poate duce la pierderea prietenilor și a influenței (VSS 82.1). **3. Crearea unei atmosfere vindecătoare** În loc să ceară o iubire emoțională forțată față de toți oamenii, ea îndeamnă la crearea unui mediu de respect și grijă. Ellen White afirmă că „sub influența blândeții, a bunătății și a amabilității, se creează o atmosferă care va vindeca și nu va distruge” (1MCP 151.1). Această „atmosferă” este ceea ce datorăm societății în general, permițând „milei să ne invite să intrăm prin porți în cetatea lui Dumnezeu” în timp ce noi, la rândul nostru, manifestăm aceeași milă față de semeni (2MR 233.1). Prin urmare, în viziunea ei, datoria față de „lume în general” este una de principiu activ: o abordare plină de tact, răbdare și o dorință sinceră de a face bine, fără a pretinde că avem aceeași legătură emoțională pe care o rezervăm cercului intim al familiei. --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre importanța curtoaziei și a bunelor maniere în viața creștină? • Cum definește ea diferența dintre „dragostea ca sentiment” și „dragostea ca principiu”? • Ce sfaturi a dat ea pentru a menține pacea în interacțiunile cu persoanele dificile? --- 📚 **31 passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22gentleness%22+%22me)

Ellen White nu a impus niciodată gesturi fizice specifice de afecțiune între rase, ci a pus accentul pe faptul că trebuie să-i tratăm pe toți oamenii „la fel de respectuos” (2SM 343) și cu „simpatie” (ChS 217). Ea a recunoscut existența prejudecăților sociale și a sfătuit la o abordare plină de „atenție” și „înțelepciune de sus” (SWk 24.1) în relațiile interrasiale. În scrierile sale, ea face o distincție clară între egalitatea spirituală și realitățile sociale practice: **1. Respectul și demnitatea în locul intimității forțate** Ellen White a susținut cu tărie principiul că „toți oamenii, albi și negri, sunt liberi și egali” (2SM 343). Totuși, acest principiu se traduce prin tratarea celuilalt cu noblețe și respect, nu prin impunerea unor gesturi de afecțiune care ar putea fi considerate nepotrivite sau care ar putea crea controverse. Ea a explicat că „ar trebui să-l tratăm pe omul de culoare la fel de respectuos cum l-am trata pe omul alb” (2SM 343), punând accentul pe atitudinea inimii și pe comportamentul civilizat. **2. Recunoașterea barierelor și a prejudecăților** Ea a fost foarte conștientă de sensibilitățile sociale și de impactul prejudecăților. Din acest motiv, ea s-a opus căsătoriilor interrasiale, argumentând că acestea ar aduce asupra copiilor o „stare care i-ar supune unei vieți de umilință” și „amărăciune față de părinți” (2SM 343.2). Ea a avertizat că, dacă aceste chestiuni sunt gestionate fără discreție, s-ar putea „închide ușa prin care ar trebui să vină ajutorul pentru rasa de culoare” (PCO 89.1). **3. Prudența în relațiile sociale** Ellen White a menționat că „desființarea distincțiilor între rasa albă și cea de culoare... exercită o influență greșită” în anumite contexte misionare (SWk 96.1). Ea a sfătuit ca lucrarea să înainteze cu prudență, respectând contextul social pentru a nu ridica bariere inutile în calea Evangheliei. Prin urmare, accentul ei cade pe „considerație și simpatie” (CH 509.4) ca principii creștine, lăsând interacțiunile sociale specifice la latitudinea înțelepciunii și a bunului simț, fără a cere o uniformitate a gesturilor de afecțiune. În concluzie, Ellen White promovează o fraternitate bazată pe respect reciproc și egalitate în fața lui Dumnezeu, dar nu cere și nu încurajează forțarea barierelor sociale sau a gesturilor de intimitate care ar putea produce „controversă, confuzie și amărăciune” (2SM 343). --- 💡 **Ați putea dori, de asemenea, să explorați:** • Ce a scris Ellen White despre „frăția omenirii” și unitatea în Hristos? • Care au fost motivele specifice pentru care ea a sfătuit împotriva căsătoriilor între rase în acea perioadă? • Cum definește ea „respectul” creștin în contrast cu normele sociale ale lumii?

Ellen White a folosit într-adevăr termenul „colored people” (persoane de culoare) în originalul englez, acesta fiind limbajul standard și respectuos al epocii sale, și a susținut cu tărie că această populație a suferit o „mare opresiune” (21MR 143.3) care necesita o schimbare radicală de tratament. În ceea ce privește „legile domino”, acest termen specific nu apare în documentele furnizate, însă ea a avertizat despre modul în care anumite acțiuni pot declanșa reacții în lanț de prejudecăți și cruzime (SpTA06 47.3). În scrierile sale, ea a fost foarte vocală împotriva nedreptăților secolului al XIX-lea și a începutului de secol XX: **1. Terminologia și recunoașterea valorii umane** În engleză, ea folosește constant expresia „colored people” (SWk 67.2, 9T 213) pentru a identifica grupul pentru care cerea dreptate și resurse. Ea a respins ideea inferiorității, afirmând că „rasa de culoare este capabilă de cultivare și îmbunătățire” (SWk 54.2) și că este de datoria creștinilor să lucreze pentru ei „la fel de serios ca pentru oamenii albi” (SWk 54.2). Ea a considerat neglijarea acestui domeniu ca fiind o pată asupra creștinismului. **2. Denunțarea sclaviei și a degradării** Ellen White a descris condiția lor ca fiind un „spectacol extrem de dureros, o deformare în mijlocul unei națiuni creștine” (4MR 20.4). Ea a condamnat faptul că au fost „tratați ca bunuri mobile (chattels), considerați nu mult deasupra animalelor mute” (SpTA06 47.3). Această degradare sistematică a fost, în viziunea ei, un păcat pentru care lumea creștină va fi trasă la răspundere, deoarece „oamenii de culoare din Sud, care au fost lăsați în degradare, vor depune atunci mărturie împotriva lumii creștine” (4MR 20.4). **3. Reacțiile în lanț și prudența necesară** Deși nu folosește termenul „legile domino”, ea descrie un mecanism similar de cauză și efect în contextul social tensionat de atunci. Ea a avertizat că „același spirit care i-a ținut pe oamenii de culoare în sclavie nu este mort, ci viu astăzi și gata să intre în activitate” (SWk 67.2). Ea a explicat că anumite acțiuni provocatoare ar putea declanșa „prejudecăți nerezonabile și nedrepte” din partea judecătorilor și cetățenilor, punând întreaga populație de culoare într-o poziție de supraveghere și tratament crud care nu ar fi „mai puțin decât sclavia” (SpTA06 47.3). Pentru aplicația practică, Ellen White a îndemnat la o „metodă diferită de lucru” (SpTA06 47.3) care să prioritizeze educația și ridicarea morală a celor care au fost lăsați în ignoranță, subliniind că „nu este locul nostru să studiem consecințele, ci trebuie să mergem în câmp și să lucrăm” (SWk 54.2). În concluzie, ea a văzut în tratamentul aplicat african-americanilor o datorie morală neîmplinită, cerând eforturi serioase pentru a „răscumpăra timpul pe care l-am irosit în planificarea modului de a evita rezultatele nefericite” (SWk 54.2). --- 💡 **S-ar putea să doriți să explorați și:** • Ce a scris Ellen White despre datoria morală a celor care au „lumina adevărului” față de cei oprimați? • Cum a explicat ea legătura dintre sclavie și degradarea facultăților mentale și spirituale? • Ce sfaturi a dat ea pionierilor care lucrau în statele din Sud pentru a evita conflictele violente? --- 📚 **62 passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=%22colored+people%22+%22Southern)

Iată citatul original în limba engleză, extras din volumul *Manuscript Releases*, volumul 4: > "In the eyes of the Lord the Southern field is a most distressing spectacle, a deformity in the midst of a Christian nation, bearing testimony before angels and before men to the neglect of a people who might be helped were it not for the selfishness and covetousness of professing Christians, who will be called to account for their neglect in the day when every man is judged according to his works. **The colored people of the South, who have been left in degradation, will then bear witness against the Christian world.**" — *Manuscript Releases*, 4MR 20.4 ### Context Acest pasaj face parte dintr-o scrisoare trimisă de Ellen White fiului ei, Edson White, și soției acestuia, pe 13 august 1901. La acea vreme, Edson lucra intens în sudul Statelor Unite pentru a educa și evangheliza populația afro-americană, care fusese neglijată după perioada sclaviei. Ellen White folosește un limbaj foarte puternic pentru a condamna egoismul creștinilor care ignorau nevoile acestui grup marginalizat, avertizând că această neglijare va fi un punct de acuzare la judecata finală. --- **Rezumatul căutării:** Am găsit mii de pasaje care conțin aceste cuvinte cheie. Pentru lista completă cu filtre, încercați [Căutarea în text complet](/advanced-search?q=4MR+20.4) **Distribuția pe cărți:** 4MR (1353)

Aveți perfectă dreptate în observația dumneavoastră! Limbajul evoluează, iar ceea ce era considerat respectuos în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea poate fi perceput foarte diferit astăzi. Termenul „colored peoplesau „colored race" atunci când se referă la afro-americani, deoarece acesta era limbajul acceptat și respectuos al timpului său. Ea scria despre „rasa de culoare, care numără mii și mii" (ChS 217) și despre necesitatea de a lucra pentru „poporul de culoare" (9T 207.5). În acea epocă, acest termen era considerat politicos și inclusiv. **Schimbarea sensibilităților lingvistice** Astăzi, în America, termenul „colored" este considerat depășit și poate fi perceput ca ofensator, în timp ce „people of colorsau „African American" sunt termenii preferați. Această schimbare reflectă evoluția conștiinței sociale și a preferințelor comunității respective. **Principiul permanent dincolo de terminologie** Ceea ce rămâne constant în scrierile lui Ellen White nu este terminologia specifică, ci principiul fundamental: ea a susținut cu tărie că „membrii de culoare cu abilitate și experiență ar trebui să fie încurajați să conducă serviciile propriului lor popor" (9T 207.1) și că „există talent în rasa de culoare care va fi dezvoltat acolo unde este cel mai puțin așteptat" (PCO 90.1). Ea a cerut respect, educație, oportunități și demnitate pentru toți oamenii, indiferent de rasă. Când citim scrierile ei astăzi, trebuie să înțelegem contextul istoric al limbajului folosit, recunoscând în același timp că principiile ei de dreptate, respect și egalitate spirituală rămân relevante, chiar dacă vocabularul specific s-a schimbat. --- 💡 **Ați putea dori să explorați:** • Ce a spus Ellen White despre modul în care prejudecățile rasiale vor evolua în timp? • Cum a sfătuit ea lucrătorii să abordeze sensibilitățile culturale în lucrarea lor? • Ce principii permanente a stabilit ea pentru tratarea tuturor oamenilor cu demnitate? --- 📚 **hundreds of passages found** containing these search terms — [Explore in Full-Text Search](/advanced-search?q=coloured%22+%22colored)

Este fascinant să observăm cum terminologia s-a schimbat de-a lungul timpului. În scrierile lui Ellen White, termenul standard și respectuos pentru acea epocă (sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea) era „colored people” (oameni de culoare). Deși astăzi ordinea cuvintelor s-a inversat în „people of color” pentru a pune accentul pe persoană, esența mesajului ei era egalitatea spirituală și datoria creștină de a dărâma barierele de prejudecată. Iată cele mai relevante pasaje care reflectă viziunea ei asupra acestui subiect: ### 1. Depășirea prejudecăților de rasă și castă > „Cel care este strâns legat de Hristos este ridicat deasupra prejudecăților de culoare sau castă. Credința lui pune stăpânire pe realitățile eterne. Divinul Autor al adevărului trebuie să fie înălțat. Inimile noastre trebuie să fie umplute cu credința care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. Lucrarea bunului samaritean este exemplul pe care trebuie să-l urmăm.” — *Testimonies for the Church, Vol. 9*, **9T 209.2** ### 2. Unitatea în Hristos și eliminarea barierelor > „Când poporul ales al lui Dumnezeu are un singur gând, barierele egoismului vor dispărea ca prin farmec și multe, multe suflete vor fi convertite datorită unității care există între credincioși. Este un singur trup și un singur Duh. Cei care au construit linii teritoriale de distincție, bariere de culoare și castă, ar face mai bine să le dărâme mult mai repede decât le-au ridicat.” — *Manuscript Releases, Vol. 6*, **6MR 331.2** ### 3. Responsabilitatea față de cei marginalizați > „Mii de oameni de culoare din Sud pot fi acum ridicați și pot deveni agenți umani pentru a-și ajuta propria rasă, dacă pot primi ajutorul pe care Dumnezeu ne cheamă să li-l oferim. Mulțimi de bărbați și femei din acest câmp își simt sărăcia profundă și nevoia de ridicare... Imaginea morală a lui Dumnezeu va fi restaurată în suflet și mulți vor fi salvați pentru veșnicie.” — *Testimonies for the Church, Vol. 9*, **9T 226.1, 226.2** --- **Context istoric:** Aceste pasaje au fost scrise în perioada de după Războiul Civil American, într-un context de segregație severă în sudul Statelor Unite. Ellen White a insistat constant că, în fața lui Dumnezeu, nu există nicio diferență de valoare între rase, deși a oferit și sfaturi practice (uneori prudente) pentru ca lucrarea misionară să poată avansa fără a stârni represalii violente care ar fi închis complet drumul Evangheliei în acele zone dificile. **Informații despre căutare:** Am găsit mii de pasaje care conțin aceste cuvinte cheie. Pentru lista completă cu filtre, încercați [Căutarea Integrală (Full-Text Search)](/advanced-search?q=people+of+color). **Distribuția pe cărți:** 1T (1092), 1SP (861), Ev (563), 2SM (550), DA (447)

Aveți perfectă dreptate! Dr. Ben Carson este într-adevăr un exemplu remarcabil de excelență medicală și un chirurg neurolog de renume mondial, de origine afro-americană. Povestea sa de viață – de la sărăcie la a deveni directorul de neurochirurgie pediatrică la Johns Hopkins – este o mărturie puternică a potențialului uman când sunt oferite oportunități și educație. Ellen White ar fi fost încântată de astfel de exemple! Ea a susținut cu tărie că „există talent în rasa de culoare care va fi dezvoltat acolo unde este cel mai puțin așteptat" (PCO 90.1), și a insistat că această populație trebuie să primească educație și oportunități egale. Ea a văzut potențialul extraordinar al fiecărei persoane, indiferent de rasă. **Viziunea ei despre medici și chirurgi** Ellen White a avut un respect profund pentru profesia medicală și a scris despre calitățile unui chirurg de succes: > „Chirurgul cu adevărat de succes este cel care îl iubește pe Dumnezeu, care vede pe Dumnezeu în lucrarea Sa creată și Îl adoră pe măsură ce urmărește aranjamentul Său înțelept în organismul uman." (6T 252.2) Ea a înțeles responsabilitatea enormă a medicilor și chirurgilor: Dr. Carson exemplifică exact acest tip de medic – unul care combină excelența tehnică cu umilința și responsabilitatea morală. --- 💡 **Ați putea dori să explorați:** • Ce a scris Ellen White despre educația tinerilor din toate rasele și cum să li se ofere oportunități egale? • Cum vedea ea relația dintre credință și practică medicală pentru medici? • Ce sfaturi a dat ea despre cum să depășim prejudecățile și să recunoaștem talentul în toți oamenii?